Toamna se numără…amintirile.

Maxi și buturuga mea…

De curând am redescoperit ”prezentul” cuvântului trebuie. De când mă știu, sunt grăbit. Orice fac, orice gândesc, oricum vorbesc, sunt tot numai o fugă. De vreo două săptămâni mi-am dat seama că nu trebuie să mă mai grăbesc.

Prin 2007 eram prin munți și făceam poze la te miri ce. O poză din cele multe, s-a întâmplat dintr-o dorință a momentului. Era vară, o zi în care poți băga mâna în foc că soarele este cea mai fină mătase, o zi în care soarele îți binecuvintează pașii și gândurile. Mergeam pe cărare, cu ochii când aiurea când la cărare, cu gândul la fel de aiurea. În tot acel ”delir” de culori, zumzăitul feluritelor insecte și plescăitul bocancilor mei care călcau poteca, ei bine, atunci a  existat un moment în care m-am simțit tras de ”mânecă”. Ceva m-a oprit, parcă m-a tras înapoi. Intrigat de această senzație, m-am întors pe cărare fără să știu ce să caut sau ce să privesc. Divagând un pic, Inginerul meu preferat a fost deosebit de generos dotând specia umană (și nu numai) cu fel de fel de simțuri care mai de care mai performante. Mă gândesc la clasicele mirosuri, tactile, etc. Și mai curios este când toate acestea se amestecă și formează un ”nu știu ce sau nu știu cum”…Ei bine, asta mi s-a întâmplat atunci, pe cărare. Am mers până m-am oprit în fața unei buturugi. Acum veți gândi că buturuga e o buturugă oarecare. Însă, exact ca in poezia lui Eminescu: ”buturuga ce-o privești, nu e una de rând”… Presupun că ați văzut buturugi tăiate de amatori, care numai printr-o aliniere a planetelor și a eclipselor de toamnă si primăvară sincronizate după ceasul pământenilor…așa cum ziceam, numai printr-o minune au scăpat cu membrele întregi. Buturuga mea era rezultatul unui copac mândru, măcelărit de o mână beată și barbară.

Am pe undeva, pe vreun cd, poze cu buturuga mea din 2007. Sunt acolo, știu sigur. De ceva vreme, de vreo două săptămâni, un ceva mă chema la munte. Ajuns la începutul potecii, am știut că trebuie să văd ce mai face buturuga mea.

Drumul meu începe aici:

drumuri separate

drumuri separate

Am mai făcut câteva poze, pentru sufletul meu…și al vostru :)….

Iată-le:

umbra vea sa urce

umbra vea sa urce

carand soarele

carand soarele

umbre

umbre

asfintit

asfintit

Când am ”cunoscut-o” era numai lemn, era tristă, era..vai de ea. După 6 ani, buturuga mea arata asa:

Buturuga mea

Ca de obicei, în mai toate drumurile mele, Maxi a fost martoră:

Maxi

p.s. În Februarie anul viitor, Maxi implinește 12ani.

Până data viitoare, și după acea dată, aveți grijă de voi și rămâneți sănătoși.

Advertisements
Posted in Prin munții noștri | Leave a comment

Cultura Cucuteni sau cum spunea Poetul ”La trecutu-ți mare, mare viitor”

Avem o certitudine: o cultură veche de 6000 ani….noi, românii, ca nimeni alții…

 

P1290186

P1290187

P1290190

P1290194

P1290195

P1290196

P1290197

P1290198

P1290199

P1290206

P1290207

P1290209

P1290210

P1290211

P1290212

P1290214

P1290220

P1290226

P1290227

P1290228

P1290229

P1290230

P1290231

P1290232

P1290233

P1290234

P1290235

P1290236

P1290237

P1290238

P1290239

P1290240

P1290241

P1290242

P1290243

P1290244

P1290245

P1290246

P1290247

P1290252

 

(link util: http://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/palatul-sutu-cucuteni-valori-regasite-ale-preistoriei-europene-180016.html)

Posted in Prin munții noștri | Leave a comment